11 aprilie 2014
În procesul de elaborare a Strategiei de dezvoltare a judeţului Alba pentru perioada 2014-2020, a demarat seria dezbaterilor publice, printr-o întâlnire în oraşul Câmpeni la care au participat reprezentanţi ai administraţiilor locale şi sectorului privat din zona Munţilor Apuseni.
Nicolae Ţarălungă a prezentat aspectele privind priorităţile de dezvoltare specifice şi au fost discutate proiectele de investiţie pentru următoarea perioadă de programare. Alte două întâlniri zonale vor avea loc la Alba Iulia şi Blaj.